Îmi doresc în primul rând să fiu fericit, să am eu o împlinire sufletească că fac muzică.

Cătălin Răducanu

Participanții la proiectul cultural „ConnectArts” 2018 au fost invitații Irinei Vasilescu în emisiunea „Trei răspunsuri despre tine”, Radio România Muzical.

Citește mai jos interviul cu Cătălin Răducanu:

 

Astăzi îl cunoaștem pe pianistul Cătălin Răducanu, născut în 1992. El a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa profesorului Viniciu Moroianu. A cântat cu diverse filarmonici din țară și a participat la cursuri de măestrie susținute între alții de Gabriel Amiraș, de Andrei Gavrilov, de Tilman Krämer. Este laureat al unor concursuri naționale și internaționale. A fost bursier al Fundației Principesa Margareta. Cătălin a concertat pe scene importante din România, la Ateneul Român, de exemplu, dar și la Muzeul George Enescu, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, dar și la Conservatorul bucureștean. Îi place muzica de secol XX, dar este pasionat și de jazz. Primul nume pe care l-a cunoscut din această lume este cel al lui Chick Corea.

Ai participat la concursul „George Enescu” de anul acesta. Cum a fost experiența aceasta pentru tine? Câți ani ai tu acum? Scuză-mă.

Am făcut de curând 26.

Mulți înainte.

Mulțumesc.

Și ai considerat că e o vârstă bună? E prima participare, nu, la „Enescu”?

Da, chiar e o vârstă bună că pe urmă să nu fie prea târziu, m-am gândit. A fost o provocare și mi-am dat seama de foarte multe lucruri…

Cum ar fi?

Și unde mă situez și ce trebuie să fac. Am ajuns la o concluzie destul de simplă. Trebuie să fiu mult mai liber, mai direct și cumva să nu mai fiu atât de constrâns de tot ce am învățat, de toate regulile. Eu cred că totuși s-au așezat undeva destul de bine și cred că cel mai bine este să îndrăznești mai mult, mai mult. Mai ales că văd că cei care trec rampa prin asta excelează și ajung acolo unde își doresc.

Tu unde îți dorești să ajungi?

Îmi doresc în primul rând să fiu fericit, să am eu o împlinire sufletească că fac muzică. De fapt să fiu eu foarte mulțumit și să văd că publicul chiar rămâne cu ceva după ce cânt eu. Adică să transmit ceva cu adevărat, nu doar pasaje cântate perfect și frazare și sunet bun. Nu e destul.

Pe tine, ca spectator, ce te emoționează în sala de concert?

Trăirea artistică. Îmi place super-mult, cel puțin la pianiști, să simt construcția, în primul rând. Și eu câteodată mai am probleme cu asta. Și, nu știu, atunci când îți place ceva cu adevărat nici nu prea mai ai ce să spui. Adică doar îți place și atât.

Dacă cineva ți-ar spune: „mi-a plăcut enorm ce ai făcut”, ți-ar fi suficient.

Nu. Când e vorba despre mine, i-aș cere și detalii.

După ce ai susținut un recital, după ce ai cântat un concert sau poate ai cântat în cadrul unei concurs în care accesul publicului este permis în sală, ceri păreri celor din sală? Ai o persoană anume cu care te sfătuiești?

Da, mai cer păreri. Când eram mai mic eram chiar obsedat de chestia asta. Întrebam pe toată lumea: cum am cântat, cum am cântat, cum am cântat, dar era ușor penibil. În principiu prietenii apropiați, profesorii, domnul Viniciu Moroianu care m-a ajutat enorm de mult și doamna Alma Peter care mi-a fost profesoară în liceu și încă mai colaborăm și m-a ajutat și dânsa extraordinar de mult.

 

Rar mai auzi ceva autentic, după părerea mea, în ziua de astăzi – mulți cântă doar foarte bine și atât.

 

– Revenind la experiența cu concursul „Enescu” de anul asta, experiența ta, ai spus că ai învățat că trebuie să fi mai liber și asta mă duce cu gândul la faptul că tu deja ai exercițiul asta al libertății în muzică, pentru că îți place tare, înțeleg, să improvizezi legat și de lumea jazz-ului.

Da.

Când s-a născut pasiunea asta, când ai descoperit jazz-ul?

Cred că eram prin clasa a șasea, cam așa, când acasă aveau ai mei o casetă cu Chick Corea și mi-a plăcut extraordinar de mult. Poate a fost rău că am început cu Chick Corea pentru că totuși el e foarte modern și cumva, mi-a plăcut genul ăsta de jazz fusion, jazz rock și când eram de vârsta aceea și chiar până acum un an, doi, jazz-ul clasic, pur, nu-mi prea plăcea. Mi se părea ușor, așa… Dar acum a început să îmi placă foarte mult și chiar aș vrea să mă dezvolt și pe latura aceasta.

Pe cine ai descoperit, când te referi la jazz-ul clasic?

Thelonious Monk îmi place foarte mult, Bud Powell, Oscar Peterson de asemenea.

Tu și compui?

Da, dar din păcate m-am lăsat pe tânjală că m-am gândit să fac serios pian, dar chiar aș vrea să mă apuc. Am compus o temă cu variațiuni, o fantezie. Am în lucru, adică în mintea mea, nu am mai scris nimic, o sonatină.

Toate pentru pian?

Da, deocamdată toate pentru pian. Și chiar aș vrea să mă țin, poate să iau și câteva lecții.

Și cam în ce stil crezi că s-ar încadra compozițiile tale de pînă acum?

Îndrăznesc să spun: Prokofiev, Bartok, cam pe acolo și cu iz românesc ușor, poate și Enescu.

Te-ai dus și către folclorul românesc, înțeleg?

Da, dar foarte puțin. Am luat așa ce mi s-a părut mie că sună bine, autentic.

Cum ai defini tu autenticitatea în muzică, care ar fi reperele tale?

În primul rând îți dai seama dacă un muzician este profesionist sau nu și se simte că știe muzică. Și asta cu autenticul e chiar foarte, foarte greu. Rar mai auzi ceva autentic, după părerea mea, în ziua de astăzi. Mulți cântă doar foarte bine și atât. O să o amintesc pe Mihaela Ursuleasa pe care am ascultat-o chiar, cred că, ultimul ei concert la Ateneu, eram în clasa a XII-a și mi s-a părut ceva copleșitor. Ăla da un moment de autenticitate.

La tine acasă se ascultă muzică clasică? Vii dintr-o familie de muzicieni?

Sincer să fiu, nu. Nu se ascultă muzică clasică, tata fiind țimbalist. Se ascultă folclor. Frații mai ascultă jazz.

Câți frați mai ai?

Încă trei.

Wow!

Da.

Sunt mai mari, mai mici?

Mai mari, eu sunt cel mai mic.

Ești cel mai mic. Ești mezinul.

Da.

Au făcut și ei muzică, frații tăi?

Unul dintre ei a terminat Conservatorul, la chitară clasică, Claudiu Răducanu. Și acum cântă cu diverși, cântă mai mult flamenco, altceva. Nu mai cântă clasic. Am o soră, ea mai cântă, dar nu a făcut liceul de muzică. Iar celălalt a făcut de la sine putere.

Tu ai terminat masteratul, nu?

Da.

Și în prezent mai studiezi pe undeva, așa, formal?

Formal nu, intenționez să dau la doctorat. Aș vrea să îmi întemeiez un trio, poate, de muzică de cameră și să cânt.

Leave a Reply