Eu cred că suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții

Eduard Iosif Antal

Participanții la proiectul cultural „ConnectArts” 2018 au fost invitații Irinei Vasilescu în emisiunea „Trei răspunsuri despre tine”, Radio România Muzical.

Citește mai jos interviul cu Eduard Antal:

 

Pe invitatul meu de astăzi îl cheamă Eduard Iosif Antal, dar preferă să i se spună Eduard pentru că vede în Iosif un nume pentru cei foarte maturi. Lui Eduard i-a trebuit destul de mult timp să realizeze că vrea să fie organist profesionist. A făcut Liceul Teologic, acolo a descoperit de fapt orga și apoi a urmat cursurile Facultății de Filosofie din Cluj. Într-un final a ajuns la București, la clasa de la Universitatea Națională de Muzică a profesorului Dan Racoveanu. În prezent este organist al Catedralei Sf. Iosif din capitală și e foarte fericit ca e aici, la București, așa cum singur mărturisește.

 

Eu cred că suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții

 

Tu ești născut într-o familie de muzicieni?

N-a făcut nimeni din familia mea muzică.

Tu ești bucureștean?

Nu, sunt din Moldova, de pe lângă Roman, hanul Ancuței, Sadoveanu…

Cum ai ajuns să faci Liceul Teologic?

Toată acea perioadă cred că a fost dintr-o inerție. Eram la vârsta la care aveam niște modele și voiam să fiu ca X. Eu cred că suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții și într-acolo m-am îndreptat atunci. Un fel de Ev Mediu unde toată viața culturală dinamică, să-i zic așa, se desfășura în jurul bisericii. Școală și biserică, acolo se întâmpla ceva. N-aveam teatru, n-aveam o sală de mers la concert. A fost liceul 4 ani și o facultate de Filosofie. Am descoperit instrumentul în clasa a IX-a. Fiind liceu cu program de internat, aveam un cabinet de muzică. Chiar atunci recent se primiseră foarte multe instrumente de undeva din Germania, instrumente electronice. Și majoritatea timpului acolo mi-l petreceam. Mă încuiam și pierdeam timpul, ziceam atunci. Dar, de fapt, acum se dovedește că l-am câștigat.

Dar ce făceai? N-aveai un profesor?

Nu aveam profesor, nu știam note, stăteam acolo și apăsam.

Era pur și simplu o chemare.

Da. Erau orgi cu două manuale și pedalier, dar fiind electronice, pe același principiu al sintetizatorului.

Când ai venit la București la Conservator?

Am venit la București în ultimul an, după licența din Filosofie, pentru că eu toți acei șapte ani doar asta am făcut. Adică mi-am văzut de progresul muzical, inconștient.

Și ai fost auto-didact toată perioada asta?

Da.

De ce la București?

București, pentru toate oportunitățile pe care mi le poate oferi. Așa mi-am propus, pentru că dezvoltarea mea muzicală nu ține doar de mine și depinde de tot ceea ce ascult. Este o viață culturală foarte intensă.

Tu ești student în continuare?

Sunt la Master acum, anul I.

În anul I, la clasa domnului Racoveanu?

Da, domnul Racoveanu.

 

Am lucrat repertoriul și aia a fost admiterea

 

Cum a decurs examenul tău de admitere, apropo?

Venisem în București pentru 2-3 zile, în acel ultim an, în vacanța de Paște, cred, la un concert, ceva de genul acesta. În toată această perioadă căutam să iau legătura cu dumnealui. Mi-a fost dificil, dar când m-am întors acasă de la București, a doua zi, cineva îmi dă mesaj: „Poftim, ăsta e numărul domnului profesor”. L-am sunat în secunda doi, m-am prezentat cine sunt, ce intenționez, i-am propus să mă asculte, să îmi dea un verdict al unui profesionist. Și mi-a zis: „dar Eduard, acum sunt examene, într-o săptămână, două…” Nu, eu aș veni mâine – și a acceptat, m-am urcat din nou în tren, iar a doua zi la prânz eram la București. M-a ascultat, m-am întors în aceea noapte înapoi acasă și au urmat apoi patru-cinci astfel de drumuri. Plecat de dimineață și întors noaptea pentru că aveam cursuri în partea cealaltă și astfel am pregătit repertoriul pentru admitere.
Știam că există un singur loc pe an la această secție. Mai aveam o cunoștință care ar fi aplicat în același an, lucra deja cu domnul Racoveanu. Eram îngrijorat, nu-i cunoșteam nivelul, dar nu eram conștient. Am lucrat repertoriul și aia a fost admiterea.

Și tu în toată perioada asta unde ai studiat, că asta e o problemă serioasă?

La Roman, pentru că aveam același cabinet de muzică, același instrument.

Asta e o problemă spinoasă în ceea ce vă privește.

Da, este și acum pentru că la Conservator pe același tip de orgă studiez. Orga mare este în sala mare.

În sala Enescu.

La catedrală, prefer să merg cu lucrările deja studiate. Nu fac citire cu oamenii care se roagă în biserică pentru că, la fel, nu suport ideea să studiez în preajma cuiva. Vreau să mă duc eu cu lecția învățată, să fie cursiv totul. Dar nu încep o piesă de la zero.

Te referi acum la Catedrala Sf. Iosif, unde știu că ești angajat?

Da.

De cât timp?

De un an și jumătate.

A fost un concurs acolo la care te-ai prezentat de ocupare de post?

La noi în țară nu se practică sistemul ăsta de concurs. S-a eliberat un post, eu eram organist în altă parte.

Unde anume?

În Crângași, la Sf. Francisc. Și a apărut Catedrala și, mulțumită domnului Costea, a pus un cuvânt important și am ajuns organist la Catedrală.

Și Iosif a ajuns organist la Catedrala Sf. Iosif.

Care e născut de Sf. Iosif și atunci e singura zi din an în care îmi place să mi se zică Iosif. Și sunt mândru de numele ăsta.

Fiecare orgă în parte este unică, fiecare instrument e special. Cât timp îți ia ca să te obișnuiești cu o consolă nouă, cu un spațiu nou, cu o orgă nouă?

O zi, două, trei. Depinde de complexitatea instrumentului. Putem vorbi de orgă de la zece registre până la 65. De exemplu, în vară, la Biserica Neagră am stat 3 zile și doar asta am făcut dimineața și seara cât nu era public, am pregătit repertoriul de jumătate de oră. Dar erau lucrările foarte stufoase, foarte mozaicate timbral. Trei zile doar asta am făcut, registrație.

Ai un asistent personal?

Personal, nu.

Dar apelezi la cineva?

Dar întotdeauna suntem dependenți de așa ceva. Ori pentru pagini, ori pentru schimbatul registrelor. De exemplu, la Sf. Iosif pentru că e o orgă upgradată are un computer, un soft, unde cu un simplu next ajungi la următoarele combinații. La orga mecanică, cum e cea din Sala Enescu a Universității Naționale de Muzică sau de la Biserica Neagră, e total imposibil. Pentru că fiecare registru trebuie…

Schimbat manual.

Schimbat manual.

 

Sunt mândru de ce am reușit să realizez până acum

 

Cum arată partiturile tale? Sunt curate sau sunt pline de însemnări?

Sunt foarte colorate pentru că sunt pline de aceste notații pentru registre.

Să zicem că ai aceeași piesă, un Choral de Bach.

Ăla o să fie sărac pentru că i-ai pus o registrație la început și îl cânți până la final în același fel.

Atunci să dăm un alt exemplu.

Grande Pièce Symphonique de Frank.

Pe care trebuie să o cânți la București, dar ai recital la Biserica Neagră în Brașov, trebuie să o mai cânți și la Timișoara pe o altă orgă. Cât de mult se schimbă registrația, coloritul timbral?

Există o idee principală, dar clar voi folosi alte registre la fiecare orgă în parte pentru că ele sunt doar asemănătoare. Regăsești identic puține registre. Poți să întâlnești Principal flaut și așa mai departe, dar e alt sunet. Se cheamă Principal, dar ăsta e poate mai puternic, e mai pronunțat, e mai închis, e mai deschis. La Timișoara, același nume, același constructor, dar e altă biserică. Poate suna total diferit. Poate e prea puternic intonat sau poate prea slab și atunci mai trebuie să ajut cu ceva sau din contră, este suficient un singur registru.

Ce faci în următoarele luni? Pe unde cânți?

O să am o serie de trei concerte alături de Orchestra Barockerilor din Conservator și o să cânt cu ei un concert de Händel, ca solist. Iar celelalte trei concerte din cadrul concertului mare voi acompania ca bas continuu. Am o mândrie de ce am reușit să realizez până acum și o satisfacție că munca și-a găsit niște rezultate pozitive.

Leave a Reply