O meserie în care trebuie foarte multă perseverență, foarte multă ambiție, foarte multă seriozitate.
Participanții la proiectul cultural „ConnectArts” 2018 au fost invitații Irinei Vasilescu în emisiunea „Trei răspunsuri despre tine”, Radio România Muzical.
Citește mai jos un scurt fragment din interviul cu Ioana Maria Tudor:
Tatăl tău este muzician, deci, clar ai fost expusă fenomenului din copilărie. dar a fost o dorință a ta să devii tu însăți muziciană sau te-au împins cumva de la spate?
N-am fost împinsă de la spate, ba chiar mai mult, părinții mei nu au vrut ca eu să fac muzică pentru că tata știa cât este de greu. Este o meserie în care trebuie foarte multă perseverență, foarte multă ambiție, foarte multă seriozitate, iar ei știau că un copil de numai 6-7 ani nu poate sacrifica timpul de joacă în favoarea studiului la instrument. Inițial am vrut foarte mult; încă de pe la 2 ani începusem să arăt semne că aș fi vrut să fac muzică și, în special, vioară. Le spusesem de la început părinților mei că eu aș vrea să fac vioară.
Dar ce te-a atras la vioară?
Poate faptul că am văzut-o foarte prezentă în orchestră, pentru că urmăream de foarte multe ori concerte live și la televizor și eram foarte des prezentă în sălile de concerte atât la radio, cât și la filarmonică… și în Festivalul Enescu încă de când eram mică. Am considerat că iese în evidență, mi s-a părut și un instrument foarte elegant și feminin în același timp. M-a atras. Ciudat, dar nu din punct de vedere timbral sau al sonorității. Majoritatea violoniștilor sunt genul de instrumentiști care-și doresc să fie soliști, dar eu personal m-aș axa mai mult pe muzică de cameră, pe orchestră poate, deși nu-mi displace solistica deloc. Trebuie să alegi pentru că dacă vrei să faci una din ele la un nivel de top, trebuie să te concentrezi foarte tare. Noi, încă din facultate suntem supuși unui program de orchestră foarte intens, asimilăm multe cunoștințe în cadrul acestor stagii, dar, pe de altă parte, cântatul în orchestră afectează părțile solistice. În momentul în care ești obișnuit să cânți în cadrul unei partide și să cânți alături de alții și să nu te auzi pe tine mai tare decât pe ceilalți, începi să omiți anumite detalii din cântatul tău personal. Eu m-aș regăsi cel mai mult și m-aș vedea în viitor în cadrul unei formații de muzică de cameră – un trio cu pian sau un cvartet ar fi ideale pentru mine.
Ai vreun ansamblu cu care lucrezi în prezent?
Da, am mai multe chiar. Am un trio cu pian – trio de vioară, violoncel și pian – de care sunt foarte mândră; sunt colegii mei și am făcut multe lucruri frumoase împreună. Este trioul de la clasa de muzică de cameră; eu studiez muzica de cameră cu doamna Verona Maier. Îmi place foarte mult senzația de muzică de cameră. E o senzație care nici în solistică și nici în orchestră nu se găsește.
Cu cine cânți? Care sunt numele colegilor tăi?
Cu Izabela Ghergu la violoncel și cu Alexandru Țală la pian.
De altfel, cu Izabela Ghergu ai făcut aici și înregistrarea pentru platforma ConnectArts. Ce ați înregistrat?
Passacaglia de Halvorsen pe o temă de Handel.
Citește mai departe pe România Muzical.
