„Lansăm un nou și grozav proiect: Daydream, albumul nostru de debut, și vrem să-l facem perfect! Începând cu anul 2018, când am început acest proiect, am lucrat permanent la propriile compoziții și, prin urmare, am creat șapte piese originale de care suntem cu adevărat mândri. Această înregistrare va materializa eforturile noastre și va reprezenta o valoroasă rampă de lansare pentru trupa noastră, deja prezentă în multe festivaluri de muzică precum Festivalul „George Enescu” și Festivalul „Harmonia Cordis”, unde am simțit că un album ne-ar ajuta să ne promovăm”, declară RVQ.

După cum probabil știți deja, efortul financiar pentru producerea unui album de calitate este destul de mare. Prin urmare, vă solicităm sprijinul. Împreună putem ajuta ca albumul de debut RVQ – Daydream să devină real!

 

RVQ

Cvintetul creat de chitaristul Radu Vâlcu are ca forţă generatoare atmosfera din concerte. Publicul simte energia celor cinci muzicieni şi descoperă, totodată, un repertoriu cu care nu avusese conexiune până atunci. Este şi ceea ce şi-a dorit Radu, atunci când repeta singur, acasă, înainte să-i întâlnească pe Mihai Balabaş (vioară), Andrei Petrache (pian) şi Răzvan Florescu (percuţie) – cărora li s-a alăturat, ceva mai târziu, Alexandru Badea (tobe). Farmecul romantic al lui Radu e completat de virtuozitatea ingenuă a lui Mihai, de inteligenţa şi modestia atentă a lui Andrei, de prezenţa tonică a lui Răzvan și de ritmul incisiv al lui Alexandru. Împreună vor să se dezvolte ca un cvintet versatil, al cărui limbaj muzical să cuprindă influenţe de world music, jazz, folclor, muzică contemporană, reinterpretate în manieră proprie.

Toate informațiile despre cum poate fi sprijinit demersul „RVQ – Daydream” sunt disponibile pe pagina oficială a campaniei de strângere de fonduri pentru demararea proiectului și pe pagina de Facebook.

Leave a Reply