Skip to main content

Asociația Culturală D’a Camera vă invită să descoperiți creația compozitorului, pedagogulului și dirijorului George Stephănescu (1843-1925), cel recunoscut drept creatorul primei simfonii din istoria muzicii românești și fondatorul Operei Române, al cărui bust tronează astăzi în fața clădirii Operei Naționale București.

Proiectul cultural „Povestea primei simfonii”, organizat de Asociația Culturală D’a Camera și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune și Universitatea Națională de Muzică București, aduce în prim-plan creațiile puțin cunoscute ce poartă semnătura lui George Stephănescu și care merită din plin să cunoască lumina reflectoarelor și aplauzele publicului, dată fiind valoarea inestimabilă a acestor mărturii vii ale istoriei muzicii românești.

În prima fază a proiectului, Asociația Culturală D’a Camera lucrează la editarea și publicarea în format digital și print a partiturii integrale a Simfoniei în La major, prima lucrare de gen din muzica românească, scrisă de George Stephănescu, în 1869.

Simfonia în La major se va auzi la Sala Radio din București, împreună cu alte lucrări reprezentative din creația lui George Stephănescu – Uvertura națională și Octetul în sol major, într-un concert extraordinar al Orchestrei de Cameră Radio, condusă de cunoscutul dirijor Tiberiu Soare, pe 9 iunie 2021, ora 19.00. Evenimentul, inclus în cadrul stagiunii de concerte 2020-2021 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, se va desfășura cu public, conform prevederilor legale în vigoare. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul iabilet.ro sau de la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru a fi accesibil publicului de pretutindeni, concertul va fi difuzat și în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural, precum și live audio-video pe Facebook. Ulterior, înregistrarea va fi disponibilă în format digital/online pe site-ul dacamera.ro.

Din dorința ca tinerii muzicieni, elevi sau studenți ai liceelor și facultăților de interpretare muzicală din România, să intre în contact cu creația clasică românească și muzica lui George Stephănescu, Asociația Culturală D’a Camera va lansa un apel deschis de participare la primul ansamblu orchestral online din România: Orchestra „D’a Camera Online”, etapă ce va fi anunțată prin canalele social media dedicate proiectului – pagina Facebook: Asociația D’a Camera.

Asociația Culturală D’a Camera a luat naștere cu scopul de a atrage publicul larg în fascinantul univers al artei sunetelor. Membrii ei, muzicieni profesioniști de elită ai scenei muzicale românești, toți din cadrul Orchestrei de Cameră Radio și activând alături de diverse ansambluri în proiecte valoroase, își propun să promoveze muzica clasică, în general, și compozitorii/ interpreții români, în special.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply