Ana Maria BIBESCU şi Raisa MIHAI se cunosc de 7 ani şi s-au întâlnit la clasa aceluiaşi profesor de chitară, la liceu. Duo-ul a apărut spontan, înainte de admiterea la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti a Raisei. Au descoperit că le face plăcere să cânte împreună şi, acum, duo-ul de chitare face parte din vieţile lor. Mai mult chiar – datorită experienţei cântării împreună, Ana Maria şi Raisa reconsideră ideea de carieră solistică; e mult mai natural să împarţi cu încă o persoană emoţiile, repertoriul, organizarea, tot ce presupune viaţa unui muzician.
În liceu, Ana Maria a făcut parte dintr-o trupă rock, cânta mai mult la chitară electrică. A început să aprecieze din ce în ce mai mult sunetul chitarei acustice şi a făcut tranziţia înspre tehnica necesară unui interpret al acestui instrument. Acum crede că a luat decizia bună.