Putea să-l cheme la fel de bine Johann, pentru că tatăl lui i-a dat numele în onoarea lui Johann Sebastian Bach. Sebastian s-a născut aproape de muzică şi, cu toate schimbările petrecute pe parcursul timpului, a rămas alături de ea, căutând din ce în ce mai conştient felul său propriu de a gândi şi de a simţi în interiorul acestei arte. Ce înseamnă compromisul în artă, ce rol are factorul financiar în crearea ei, ce înseamnă să fii tu însuţi, cum să comunici cât mai precis instrumentiştilor propria muzică, dar, în același timp, să menții un grad înalt de onestitate faţă de tine, câtă relevanţă se află în arta ermetică şi de ce muzica comercială e demonizată – sunt întrebări pe care Sebastian le poartă cu sine mereu şi fac parte din decizia lui de viaţă la fel de mult ca şi din creaţiile sale. Altfel – poartă ochelari rotunzi pentru că i se pare că atunci când compune face magie, ca Harry Potter (sau Dmitri Shostakovici); să poţi să emoţionezi oamenii, să le transmiţi ceva din esenţa aceea fantastică, ingenuă, să redefineşti dragostea de fiecare dată, e ceea ce îşi doreşte Sebastian să facă şi, de multe ori, reuşeşte. Predispoziția sa de a include în compoziţii și elemente specifice muzicii de film a fost uneori criticată, cu toate acestea are succes în competiţii naţionale şi internaţionale: Zurich Film Music Competition (unde a câştigat trofeul „Golden Eye”, 2018), premiul I la concursul național „România 100” (2018), „Listening to China” (Shanghai, 2018), Concursul Internațional de Interpretare și Creație Corală „Liviu Borlan” (2016), „George Enescu” (2014) etc.
Sebastian ANDRONE-NAKANISHI
compozitor
A fost privit circumspect pentru folosirea calculatorului în redarea compozițiilor – lucru care, acum, îl ajută în noile sale colaborări pentru piese de teatru şi filme. Era foarte timid şi mult timp a scris pentru sertar, iar atunci când a început să arate partiturile sale interpreţilor, aceştia au spus că sunt inuman de dificile. Enescu a compus cu mare atenţie la detaliu, şi atunci, din respect faţă de el şi de moştenirea sa, îşi dă libertatea de a compune cât de autentic şi minuţios posibil. „Pentru un Cesar Franck lucrezi o lună, de ce să nu faci la fel pentru o lucrare contemporană?”. A obţinut nenumărate burse şi a fost acceptat la cursuri de măiestrie cu unii dintre cei mai reprezentativi compozitori contemporani: Thierry Huillet (Franța), Cornel Țăranu (România), Michael Hersch (SUA), Isabel Mundry (Germania), Richard Ayres (Olanda), Christopher Fox (Marea Britanie), Dan Dediu (Ro) şi alţii. Importantă pentru el rămâne conexiunea directă cu publicul, nevoia de a comunica şi de a fi mereu sincer atunci când scrii muzică.
